Amintire de iarna

Prin luminile pierdute ale orasului inghetat, strabat pentru ultima oara pe anul acesta strada ingusta spre apus. Ultimul apus al unei ere incheiate. Simt picaturile gerului izbind puternic in obraji si ma intorc pentru utima oara cu fata la partea strazi cufundata in liniste si trecut. Nu am nevoie de asprina pentru trombii emotiilor de altadata, acestia s-au topit demult sub Soarele dogoritor al verii, pe drumuri zglobii. Brusc nu mai am nimic in fata ochilor, toate poftele au coborat in suflet sa se adape spre mirarea constiintei mele din ghoceii inclusi de dupa atatea ierni grele. Atata efort sa prind o utima farama de viata, atata viata nu se prinde ,intradevar fara efort iar eu nu am altceva decat sa plutesc, pana cand tu ma vei prinde de mana si ma vei lasa sa stau in bratele tale, sa ma odihnesc.

Despartire

La douazeci si trei de ani am memoria unui burete de bucatarie care se autostoarce periodic pentru alte spalari. Nu ma supar, as spala si garduri daca as stii ca si din asta invat sa respect igiena si normele ei, dar am muncit 23 de ani sa imi spal doar vasele si rufele, iar gardurile, sa ma ierte Dumnezeu, dar pot sa invat sa le respect si altfel. Cred ca e o chestiune de timp , pentru ca mi-e teama ca daca as numi-o inactiune m-as speria si as inceta sa mai scriu despre .. nimic. Azi sunt doar furioasa, moale, confuza si cu pofta nebuna de limonada. Am crezut ca despartirile cordiale sunt protejate de furtuna abrupta a suferintei, dar cutitul se infige la fel si intr-o discutie in care vorbesti mai putin despre sentimentele tale . Cat despre sentimente, atata timp cat sunt expuse , pot fi ranite. Uneori regret ca le expun in fata unor oameni care nu sunt capabili sa le inteleaga. In scara eficientei, astfel de discutii se termina fie prin sex fie prin cearta, fie prin amandoua. S-au peridat multe epoci, multe dintre ele contiunua sa existe in interiorul meu si la unele mi-e sila efectiv sa ma gandesc. Concluzia mea in situatia actuala este ca daca cauti gasesti, daca gasesti sa nu dai drumul, daca dai drumul ai grija sa nu te mai intorci si daca te intorci fa-o pentru ca simti, nu pentru ca asa iese bine pe film. Dincolo de asta, se intampla coincidente stranii care pot fi rapid interpretate, categorizate si ordonate, dar adevarul este ca atunci cand pui suflet stii ca n-ai alt motiv pentru care o faci, in afara de faptul ca te face fericit si de neinvins. Asta este cu totul, o alta idee, dintr-o alta epoca.

Un picior de timp

Este o dupaamiaza linistita de sambata, orasul se zbate intre atonia iernatica si o noua incercare spre viata. A venit primavara, intre atatea bucati de gheata si paturi groase pe care le-am incolacit rand pe rand, iarna dupa iarna in jurul nostru. Ma simt ca o molie care nu mai are ce roade, pe care viata o sperie si ale carei aripi sunt distruse de lumina puternica a soarelui. Astfel de slabiciune ma izoleaza in casa, sub muntii inalti de vase, care ma privesc tacut si inteleg, ca e atat de greu sa schimbi detergentul, manusile si stilul de spalat.Am ramas singura incercand sa promovez schimbarea si sa o accept, am ramas singura...De la atatea asteptari care se indreapta spre mine ca niste sageti pline cu cloroform am obosit,sunt usor somnoroasa si confuza.Cum poti sa sper sa devin fluture, cand ..sunt alergica la flori? Doar vasele mai inteleg. Dar ,hei, viata continua si o face al naibii de perfid. Pana sa te prinzi despre ce este vorba, deja stai in vagon cu altcineva si incerci sa intelegi cum ai ajuns acolo, cum te-au dezbracat de sentimente si te-au aruncat in valul acela puternic de straini. Nu. nu voi plange. Sau poate voi plange putin, dupa draperii ,acolo la geam incercand sa fixez gratiile camerei mele si sa ies din inchisoarea asta meschina a monotoniei. Mi-e dor de ... si imi dau seama ca incercand curentul timpului cu degetul, am fost smulsa si purtata de o tornada in prezent, doar pentru ca am incetat sa cred pentru o clipa.Sunt 100% vinovata pentru ceea ce nu fac si pentru ceea ce nu spun si nu voi infatisa scuze, vesnica lista futila de scuze...

Aventura" in Oz"

Sunt unele actiuni in viata care trec de sub tutela logicii in subsoara calduroasa a destinului. Se pare ca intr-o viata anterioara sau in alte zeci, ne-am cunoscut, ne-am iubit si am ramas atrasi unii fata de ceilalti pana in prezent. Asta e pricina pentru care ne mobilizam din banal , fara nici o logica sau o asteptare sa ii vedem pe unii. Chimia, atomii, energia, toate se schimba si unele se atrag fatal intre ele, asta pentru ca sunt oameni a caror prezenta este indispensabila, ca aerul.
Ieri m-am simtit din nou reala, veridica si in viata. Dupa ce mi-am incercat norocul in partea opusa librariei Humanitas de pe Calea Victoriei, care apropos, este mai degraba un bulevard, mi-am gasit si eu calea spre omul care acum ceva timp mi-a calmat spiritul si mi-a demostrat ca dragostea nu este un obiect ce se toceste. M-asteptam sa vad un zeu, sau mai degraba un suprazeu, un mag as spune. L-am vazut si mi-au dat lacrimile. Cum e posibil ca un om, in carne si oase cu defecte si calitati, un om care mi-a usurat inima mai profesional ca un preot, un om dintr-un colt departat de al meu care foloseaste pana si condeiul mai bine ca orice bisturiu si tranchilizant , sa-si odihneasca oboseala intelectuala in aceeasi camera cu mine?
Libraria este plina ochi, tot soiul de parfumuri din diverse epoci se impletesc ciudat in atmosfera , fiecare cu o pornire cu o nazuinta si idee. Ma simt ca-n "Rime despre viata si moarte" citita perpetuu pana la epuizare. Recunosc nu-l observ pe individul cu mama paralizata , nu intrazaresc grimasele si dedesubturile scarboase ale unora care ma inconjoara. In rest? La fel, ba mai mult, caprioara sta in stanga , ascunsa de privirile curioase ale spectatorilor , de data asta mai spirituala, mai coapta si mai persuasiva ca niciodata. Pieptul ei se prezinta la fel ca o duna in desert, maturata in continuu de un zeu cu a lui matura magica invizibila, ce aplatizeasca si inaspreste. Oz proiecteaza cu ochii lui oboseala si placere.
Din nefericire nu exista nici o cale de a vedea ce se afla in mintea unui om, decat aceea dificila de a-l cunoste si a-l iubi. Deja bat campii, trag linie si o iau de la capat, nu-mi place sa tai si sa rescriu.
As vrea sa merg odata in Israel, sa cunosc oamenii si sa ma imprietenesc cu ei, sa ii anunt ca n-am sa stau mult si sa mananc o salata pe cinste.Pentru moment e bine si asa, sa respir acelasi aer cu persoana care a scris pentru toti si m-a inclus si pe mine. Ce experienta placuta,dincolo de galagia asudata a orasului...

Inimi care s-au spart in genunchi

Ora 00:00, ora la care meniscul meu a inceput cu dreptul in gramada de zapada din drum sub care se insiuneaza gheata. Se pare ca de sarbatori, ne-am intors spatele unul celuilalt si incercam sa facem abstractie de durere. Dansul se umfla s-apasa, eu il ignor cu ibuprofen de 400 mg. Asa-i uneori cand petreci prea mult in compania unui genunchi luxat care mai e si al tau, iese cu cearta. E aproape dimineata si nu se lasa, i-am pus paturi perne si o caserola bocna de mici pe post de prisnit, nimic!Tot ce stie e sa pulseze pana in spatele Homunculusului meu senzitiv si sa ma aduca in culmea disperarii. I-am pus muzica, "Nicu Alifantis", nu l-a incantat, i-am spus povesti, aproape era sa adorm, pana sa ma trezeasca dansul.Am vazut ca e de prisos sa-l ignor, parca asta il incapataneaza si mai tare. Am zis sa discut serios cu el: "Asculta, hai sa avem o discutie, ca de la mine la mine, ori te potolesti, ori te tai!"