Intamplari de vichend

Pizzaua
Azi se gateste pizza, fara numar, fara ciuperci si fara consecinte. Totul se invarte in jurul becurilor de la Mall iar Rica isi scoate lanternele , dar e prea tarziu. Discutii goale pline de tigari tari si mai bagam o pizza, in rest nu se leaga nimic, decat poate o imagine usor stearsa in albumul de incercari esuate de vacanta.Daca dragostea este patologica mai tarziu, indiferenta distruge creierul inca de la inceput si totul devine sec, atat, atat de sex.

Za troty

Azi m-am trezit c-un gust amar de beciul domnesc. Nu mai stiu ce am facut aseara, parca a trecut o saptamana si totusi port aceeasi chiloti. As vrea sa ma bag sub pat si sa ma trezesc intr-o zi de primavara cu multa limonada si lesie de dupa amiaza. Muzica din jur e chill, mult prea chill pentru sangele meu. Dupa flegma de dimineata imi spal periuta si dau sa plec. Ce usor se gaseste uratul, ciudatul, deformatul. Vreau sa ies, imi impachetez lucurile si evadez in trenul asta menit sexului si mancarii. Ce mi se pare dubios e ca am gasit tot ce cautam , mancare sex si liniste, totusi ma scarbeste.Imi aduc aminte de ce mi a zis taicamiu si realizez cata dreptate are: sunt ca un parfum urat care devine frumos in timp, dupa ce toti ratatii au zgariat cat de bine au putut nervii si viata. Mi se rupe de sentimente, mi se rupe de oameni , iau trotineta in spate si merg pe doua roti unde vantul aduce mireasma de munte.

Oameni semanati si .. abandonati?

Am deschis hotarata fereastra de mail si m-am apucat sa astern pureci desi pe adresa unui om care se gandeste la altcineva. M-am simtit penibil. Intr-un foc mistuitor de sambata, ma zbat sa cant si sa elimin energia negativa si dubiile din sistem, dar pulsul, mai puternic decat orice neuron ma indeamna sa stau ca o sclava in fata unui ecran gol si sa scriu " imi este dor de tine". Nu inteleg si sunt revoltata in fata inactiunii mele, in fata sentimentelor care mi calauzesc calea si ma orienteaza clar spre suprafata. Slava cerului , ratiunea este la ea acasa, dar cu ce pret? Sunt furioasa pe mine, pe alegile mele si pe acele maini care construiesc castele din vise s-apoi le destrama. Am obosit sa astept ca momentul potrivit sa isi faca loc in viata mea sa profit si sa zambesc. Dincolo de treaba, dincolo de stres dincolo de orice activitate cotidiana obligatorie am nevoie sa stiu ca acolo, dincolo sau in capatul celalalt al Universului meu zace cineva care ma intelege si face dragoste cu mine de fiecare data cand ma simt singura.Imaginati-va ce liniste zace dupa ce am aflat ca omul acela pe care l-am asteptat si care s-a incapatanat sa vina, fix la mine sa mi spele mintile si sa trezeasca pasiunea din mine, zace in momentul acesta, uitandu-se la cer si gandindu se la sufletul pereche. Ce infrigurare si dezradacinare se bat acum cap in cap sub cuvertura mea, stiind ca dincolo de usa aceasta subreda de camin, nu exista nimeni capabil, hotarat si multumit sa lupte pentru mine. Nu e vorba ca as fi zagrcita, dar timpul m-a potolit la capitolul oameni pentru care trebuie sa lupt. Pana la urma, nu poti lupta pentru cineva care se lupta cu sine si nici nu iti vine sa fi umanitar atunci cand esti indragostit ... de cine nu trebuie.

feel

Intalnire secreta la parterul mizer al blocului meu natal din orasul gri. Ma imbrac cu o fusta lunga ce ascunde usor, bucuria sturlubatica a tineretii. Asta conteaza mai putin, bumbacul se pierde atunci cand ma atingi . Cu fesul tras pe figura ingani cateva vorbe nedezlegate. N-are importanta, buzele noastre poarta discutii mai importante cand sunt apropiate.Din ele zburda spiritul adolescentin al fiecaruia dintre noi si nisa in care stam lipiti unul de altul e cel mai mare Univers pe care mi l-am imaginat de-a lungul feeriei mele incomensurabile asupra lumii. Grasul de la coltul magazinului de biciclete plus multi ca el , infinit de grasi n-au sa ocupe niciodata vidul ce se instaleaza imprejur, cand sunt cu tine. Palma ta dupa urechea mea apasa, alunga toate gandurile inguste ce mi-au sfredelit timpul dinaintea ta, iar tot ce trece dincolo de limba pendulei de dupa ora fixata cu precizie, planificare si atentie sporita trece in abis. Acolo , in cea mai tacuta liniste , corpurile noastre se intalnesc si se alina sub perdeaua indiferenta a realitatii cotidiene.
Parasesc zbuciumata acea himera si ma afund ocupata in multimea vida. De aici incepe chinul acesta penetrant. Il respir pe strada, la munca, in parc, la o discutie aleatorie despre noile tehnici moderne si despre politicieni ratati. Uneori mai umplu singuratatea cu vin, rosu, demisec. Atunci ideile se mai domolesc, lumea se inblanzeste si eu in continuare caut o formula de amputat distante. O franghie care agata la un capat patul tau si la celalalt sticla mea pe jumatate plina ar fi o solutie

In rînd cu ploaia

În urma unei aventuri cu alter ego-ul meu, mai scund, mai gras și mai ahtiat după ciocolată am deschis ochiul în pernă și am constatat că sunt niciunde. În cap se bulversează amintiri din vis despre mama. Poate nu vorbim atît de des pe cît mi-aș dori sau poate vorbim, dar nu știm ce să ne spunem. Așa sunt eu, draga de tine, așa m-ai nascut și așa m-ai crescut, cu dulciuri, penalizări, disciplină. Dincolo de acest paravan, am descoperit că toată această agitație este pentru că mă iubești.Halal descoperire...
Așa că dincolo de ploaie, de monoloage și de gheața din vene, azi m-am gîndit la tine și ți-am multumit că ai ales să crești un munte de gheață, de spaime și de ghemuri alambicate de idei, cu aceasta devotare extraterestră. Casa nu mai e casa, jucăriile se strang și ne distrăm și noi cu jocuri. Întrebarea este, cît de copii mai suntem și cît de copii vom mai ramane? Atît de ațațați de valurile copilariei într-o oarecare noapte, încercand sa întelegem cursul vieții alergăm în ploaie și atunci realizăm că tot ce ne-a fost destinat nouă acum se propagă în sufletele celor ce ne urmează. Pas cu pas, cuvănt dupa cuvănt , lacrimă dupa lacrimă , un alt skateboard, un alt copac și cu totul o altă nazbătie, dar intotdeauna o mamă...și niciodată același freamăt interior. Asta pățesc cei care decid să alerge noaptea.. în ploaie

douăzecișiunu mai

Îmi este greu să opresc șirul amintirilor odată ce timpul, în mod incontrolabil se furișează și imi ridică capacul. Aproape la fel de greu ca o poftă pentru ciocolată după o săptamană de post. Imposibil și împotriva firii umane. De fiecare dată cînd mă întorc acasă vizualizez această poftă , o consum și apoi zac. Slavă cerului tot ceea ce e necunoscut, neexplorat și cenzurat mă ține la suprafață, pînă cînd alt Columb va zări epava și va dori să o exploreze pînă la cel mai mic detaliu. Atunci va izbugni iarăși furtuna... Și atunci, goi în fața Lunii, vom mai găsi curajul, stupoarea firii, originalitatea gîndirii să compensăm acest haos cu răbdare și dorință? Pînă la urmă nu suntem atît de puternici cum ne credeam.Sau poate maturi era cuvîntul pe care îl cautam...

Inima albastra

Desi primavara aceasta, iarba sub care am gustat din parfumul tare si rar al fericirii , a ramas aceelasi covor verde static, eu alerg in continuare spre poteca indoielnic pavata a destinului spre singurul loc din lumea asta care inca mai pastreaza din candoarea sentimentelor mele. Acolo mi-am lasat inima, intr-o cutie ingusta , patrata,ruginita din fier in care am depus simbolic orice incercare de a mai darui spre uz casnic autenticitatea sufletului meu. De cateva saptamani bune, nu mai simt nici un sentiment, nici o ancora de siguranta . Atunci m-am hotarat sa-i fac o vizita si sa constat ca tot ce am lasat spre mostenire in banca soartei nu mai exista, sau a fost luat de vant. De aici si sentimentul de dezradacinare.. si frica acea frica apatica care ma face sa-mi ratez refugiul...

Scrisoare neanuntata

Draga iubite,



Imi este frica.
De multe ori raman perplexa asupra faptului ca o persoana atat de rece poate lacrima atat de usor la pozitia incongruenta a cerului si a ploii din susul capului. Sa fie oare frica o dovada incontestabila a faptului ca sunt mai instabila decat o molecula de peroxid? Ca sentimentele mele sunt atat de puternice impotriva vointei, incat au invatat sa se inchine asupra complexului de stari atat de amovibil care ma inconjoara?
Mi-as dori sa fug si sa ascund aceasta teama oribila in munca, sa ingrop dubii, remuscari,idei pierdute demult, cu pagini de progres si stiinta , sa uit ca am crezut c-am invatat atata la capitolul viata. Inauntrul meu ploua iar asta se pune dea-n doaselea cu orice plan maret de durata pentru ca acest progres se sterge atat de usor de pe tabla memoriei cu un burete bine imbibat in lacrimi...
Asadar, raman cum mine sau cum ar spune Decartes sau Diderot, nu imi aduc bine aminte : " Sunt singur, deci cuget". Iar cu aceasta singuratate mistuitoare in spate, observ ca timpul devine negru. Lumina tinutei tale vag conturate imi arunca din tenebru spatiului schitat de Freud nadele trecutului, prezentului si ale viitorului . Astfel apar intrebarile, iar eu scriu din banca constiintei mecanic si obsersiv pe foaie acelasi cuvant "RABDARE". Caci imi trebuie!
Cum altfel as putea indura prezenta tactila a mainilor tale in ale mele , firesc, fugar si nefrivol orientata? Nu stiu de ce atunci cand te ating simt ca m-am atins si m-am iubit pe mine, cand este atat de evident ca suntem doi numai daca ar fi sa ne masuram dupa inaltime. Privirea ta, grimasele tale si modul in care iti adulmeci ganditor timpul ca si cum moartea ti-ar sufla in ceafa , toate ofera acestui trup banal, acestei bucati din carne cu par, greutate. Uite asa, stand la birou, intr-o dupa amiaza lipsita de tine imi dau seama ca absenta ta fizica este atat de neimportanta, pentru ca aici, acum, dupa perdeaua inlesnita de praf, dupa straturile de piele, de coaste, de epi,mio,endocard tu freamati elastic in fiecare perete al circulatiei mele. Si atunci te ingrop cum stiu eu mai bine, calcand gramatica furios in picioare, fara reverente si vesnic lacrimand spre Soare.

pauza cursiva de bulshiet

Am ajuns sa fiu ferm convins ca cea mai buna solutie substituitoare de crima la adresa creierului meu este covrigul romanesc cu susan. Nu mananc acest covrig evident, pentru ca imi place sa cred ca asa slabesc iar ratele pe perioada de Soare capituleaza armonios la mancare. Ingrasa ratele, slabeste ti corpul si bucura-te ca este suficient loc pentru durerea organica. Mult timp am fost convinsa ca filmul actiunii se rupe si se lipeste cu scuipat la capete. Multe scene erotice, cateva cadre , rateuri si compromisuri , ce-s 10 cadre intr-un film, daca nu un imens vax? Beningn de spus, penetrant pentru pupila, inregistrat ca dovada si folosit ca batista de sters muci. In continuare mananc conservanti si ma uit pe geam la oameni. Sunt la fel de fascinat, de dornic de juisare si de superficial ca ei, asta pentru ca am inceput sa ma indoiesc ca exista bine sub jegul de sub piele. Cand am zis "faca-se voia Ta". n-am stiut ca cel care asculta cel mai bine, ideile unui bolnav e dracul... pentru Dumnezeu trebuie sa muncesc mai mult de o lista...

Viata

A inceput cu o noapte, o noapte racoroasa in jurul si deasupra camasii mele invelite cu tot ce e tricotabil de prin casa. Lacrimi ce apasa adanc un suflet care nu vrea sa iasa afara. Ganduri peste ganduri si perdele peste draperiile pline de praf ale casei mele abandonate. Inima mea albastra sta in continuare in cutia casei noastre iar tu lipsesti cu desavarsire din palma mea, desi te-am uitat de ceva vreme. Probabil nu ti mai vine sa te gandesti la trecut, de teama ca s-ar putea sa iti pierzi timpul
pentru un fapt inamovibil, superfluu deja. Cate gesturi anodine si ganduri perplexe si cuvinte,idei flori, fete, filme sau baieti... Uite asa , viata continua din punctul mort fara cea mai vaga idee de control. Exista un control chiar si cand ai impresia ca lipseste, dar oare Dumnezeu sa fie atat de absent cand toate stelele de pe cer se uita la mine? Cate ganduri si care idei ne-am facut cu totii despre cele mai frumoase momente din viata noastra si cat de penibil s-a dovedit sa fie ca fericirea vine intotdeauna din gesturi mici pe care numai unii le pot intelege. Dureaza putin, se termina repede si o iei de la capat ca un simplu calator, cu pancarta destinatiei tale la brat...

Unde se ajunge

Multi oameni au impresia ca cea mai buna solutie de a scrie o scrisoare de dragoste, una de adio sau efectiv una de plictiseala se realizeaza cu precizie nemteasca, in fata mesei de scris,
cu pixul in gura sorbind din ceasca cu Theraflu, incercand sa indesam termometrul in gaura
adanca a urechii pentru a contracara senzatia impulsiva de ipohondrism fugitiv. Complet fals.
Pentru cei care au inima, la fel de goala ca o casa boiereasca de pe strada , bulevardul sau
lacasul Victoriei, care isi dau intalniri arbitrare cu straini idioti care nu inteleg necesitatea unei
muzici clasice la umbra paharului de vin rosu, pentru acei idioti socialisti, mai flexibili ca sabia
lui Duncan Mc'load pagina se umple atunci cand nu vrei si cand nu cauti decat un bar simpatic
in care sa iti revezi prietenii. Atunci, pe acel drum, intr-o singura noapte, cinsprezece , douazeci
minute in ploaie, cu tocuri prea inalte pentru sangele meu metalic, jumatate pitipoanca jumatate
cersetoare, incercand sa ma sustrag ambitios de la darele trecutului , intalnesc in fata mea
fanta timpului inaccesibila si inabordabila. Pe o inaltime ce vizuala ce depaseste initiala perceptie
cu 9 cm de lemn gros, vopsit asezat in centrul talpii, nu vad decat prin perdeaua uda a baticului
meu care trebuia sa fie secsi Casa de pe Victoriei odata plina de cizmele mele oribile de cauciuc,
de paharele tale de vin imbacsite, de tine. Dupa ultima mea privire disperata , in negatia abundenta
a existentei mele, imi doresc sa imi sterg efectiv memoria ta. Daca ploaia ar fii acida, daca strada ar fii plina de spini, daca as pica intr-o prapastie, cu hematomul din cap tot crescand, as putea sa
te comprim intr-o arie in care sa nu mai fie necesara prezenta ta absenta si eu, tocurile si noaptea
asta ilara sa rasuflam usurati.

Cum n-am sa stiu niciodata

Cand sufletul tace si urechea suspina, pentru ca si dumneai se poate misca, pentru ca poate, nu imi ramane nimic din viata asta de imaginat , pentru ca sunt obosit sa tai lemne cand pot sa iau caldura si daca ma lipesc de un calorifer, pentru care au inventat altii gazul. Si in timp ce , imi usurez glanda de toate momentele tensionate, care au intrat precum un kilogram de morcovi in fund si au iesit pe gura, sub forma de fum de tigara, invat sa nu ma gandesc la absolut nimeni si la absolut nimic. Noaptea, prin sticla mozolita a trenului gol, dar plin de fete ciudate face amor cu viata. Daca cineva m-ar arunca acum din tren, in virginitatea tenebra a padurii din fata, as plange de melancolia vremurilor in care am purtat ochelari de orb . Reflexul metalic al unei balti sau rau, inconjurat de crengile misterioase ale vietii, refracta in mine, inapoi, din moarte, o jumatate de farama de timp in care nu am inteles nimic, dar absolut nimic. Se spune ca dragostea te orbeste, dar aceea nu e dragoste, ci doar o sageata scapata aiurea de Cupidon dintr-un exces de zel. Dragostea adevarata te face sa nu vrei altceva decat sa nu te lecuiesti niciodata de verdele frunzei uscate, de asprul radacii neudate, de solitudinea lunii nezbuciumate si sa ramai acolo, o pendula crepitanta a timpului, care creste, dar pastreaza in intelepciunea anilor, acelasi suflet de copil..

Invitatie la somn

Atentie se apropie ultima suta de metrii garduri. De ce sa nu ma menajez totusi de un somn bun la schimb cu atmosfera dogoritoare de bolnav supraincalzit din saloane? Dragii mei copiii altora, planific sa disec ultima secunda din acest crepuscul enervant pentru un zambet inocent de-al vostru cu mare drag, dar voi nu zambiti, pentru ca sunteti bolnavi si atunci planurile mele se dechid larg, sub copertina generoasa a viselor. Un om mare sa viseze e ca o gaura in cap, multi o contesta dar putini stiu sa o vindece s-atunciin lipsa de solutie se incalzesc pe sine la un "mor de ciuda".
Azi este ultima mea zi din concubinajul acesta nerentabil cu Facultatea, o simt sub patura cum imi ajunge in sange si bate la usa inimii spunand: Chiar intentionezi sa te duci acolo? Raspunsul meu sincer: Faci misto?
Imi place sa dorm, ador sa imi afund nasul uscat de caldura apasatoare a caloriferelor in patura si sa caut , in acea forma de dedesubt flacara apasatoare a caminului meu, cel adevarat. Undeva , intre aer si carne, prin haine, pielea mea cauta ca un caine haituit senzatia de familiaritate care sa se muleze pe dansa, s-o pieptene si sa o domoleasca cum numai trecutul poate. Nu poti sa traiesti vesnic in vis, dar cand nu ai de toate, e bine sa stii ca , macar pentru un moment, il ai pe acasa..

Viata ca o cutie de alifie

Indicatii:

A se lua de buna fara a nu neglija indicatiile de pe capac: "Este de incredere de generatii intregi pentru protectie.A se folosi pe baza de film sau pelicula de intreaga familie , la servici, sport, timp liber pentru protectie impotriva soarelui si gerului.Nu se cunosc efecte adverse in afara de senzatia calma de a trai". Fiecare experienta proasta sau buna are remediu, pe baza de senzatii, de durere musculara si in final de lectie, indiferent de trauma.

Toxic

Timpul este toxic, ca o sticla de hipoclorit de sodiu , ca o picatura de cianura, ca o lingura de arsenic.
Vivviiene, de la Victoria, Ioanne , De arc , nu o coarda, precum coardele care se intind cu lungul bratelor usoare de stalpi, se rotesc si isi arata pulpanele vulgare fara chiloti in noapte se roteste la randu-i purtand chiloti cu un numar mai mare de rusinea feselor dezgolite si lacrimeaza. De la vant. Nimeni nu i-a explicat ca s-ar putea sa uite ca trebuie sa se tina de stalp, d-aia pica si se loveste la genunchi. Draga Vivviene, nu ai sa mai ai aceleasi picioare fine ca altadata.Sa plangi? Poti sa plangi peste dinsele, cel mult ai sa diluezi sangele, dar cicatricea tine piept lacrimilor, le pescuieste si le arunca pe uscat, inainte ca tu sa poti spune "se poate". Picata , zdrelita, usor rasfatata, Vivviene priveste de jos picioarele invizibile ale noptii.Au ramas adanc incrustate in asfaltul topit de perechi dense pe pantofi cumparati de la reducere.Reduceti-i viata. Dar nu se taie nimic, doar se sangereaza...
Vivviene nu e o coarda, dar se curbeaza si se rupe ca una , fara cale, sagetile nu zboara la departare

"pa-ian-ji-nis"

Durerea unui bolnav de "dinozaurita", a fratelui meu,este echivalenta cu durerea unui om, care este fratele fratelui meu, plin de ciuma sau bube care seamana a varicela si care iti creste gheara de vulpe.
Eu fug, el alearga dupa mine, ma prinde de mana si ma doare, pentru ca simt si pentru ca durerea este fiziologica.
Unde e cheia usii casei pustiite , care nu e a mea, decat in suflet? Dinozaurul se agata de mine si ma sperie cu zbieretul lugubru de la poarta iadului.El ma cauta, eu plang, imi este frica.L-as iubi, daca l-as recunoste, dar al nostru sange nu se face perfuzie comuna de vis.Il dau afara din aceasta casa parasita, care nici macar nu-mi apartine, ca un fiu avortat al vietii.Zbiara.Inchid usa, il strivesc, nu dispare.C-o forta satanica varaste aschiile usii in mine iar baioneta vocii sale perforeaza fiecare celula din sinusurile mele infestate.Tahicardie..
Dupa atata lupta, am un demon in minus de care nu imi mai este frica, iar aici,in aceasta stranie, temerara solitudine, ciorile isi canta refrenul.Fara sa sangereze, sufletul meu doare de ghearele invizibile ale sangelui comun , care n-a apucat sa patrunda acolo.Mainile nu pastreaza semne , nu dor, se vindeca, dar aici, inauntru, nu mai este la fel.
Pe salteaua sleita de sufragerie trantesc aiurea viata-mi cu vinovatia facand hemostaza pe pleoape incat uita sa ude ochiul si sa verse lacrima.Vinovatia atarna jucausa de sprancene si smulge fir cu fir din aceasta banda ingusta de ochi intredeschisi si grei. M-am nascut sa distrug, sa inchid , sa vad oe pelicula durerea goliciunii personale si sa aspir in ea mai mult praf, ca sa se asfixieze.Unde este cheia?
Doi gandaci monstrosi si tuciurii isi trec picioarele lungane prin filmul meu descentrat, tinandu-si unul celuilalt scara sa zboare, afara, pe fereastra.Cel ce sare tine cheia in spate.Prea tarziu

Kpra cu 3 yezi

Aceasta poveste geniala a fost fowardata pe mail de o buna prietena.Asa a ajuns intelectualitatea de azi sa coboare creierul intre picioare si sa foloseasca cutia craniana doar pe post de camera vida. Kpra coo 3 iezi

Era o data o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Si 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:

-Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:

"3 yezi bulangii, fug akum la D &G,

Si va aduce mama voo okelari cu rama noua

Ktarama de metal cat zabala de la cal,

Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu "arici"

Un mobil de la Vertu , k sa tzi moara dooshmanu'"

- Ati bagat la mansarda, mici fraeri cokliti ce sintetzi?

- Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses :x:x:X

Si kpra pleaca. Loopool era insa dupe zid. Smekerul, kre era numa figuri plin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la usha:

- 3 yezi bulangii, ma imbrak la D &G….

Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea "D&G" la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa:

- Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are voce doolcik.

Nervos, loopul a mers la tunning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante.

Fraerul mare iar a sarit ff horatat sa deschida usha. Probabil de pliktysealaaaaa. Ceilati doi, si-au dat seama orikat de fraeri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au askuns. Unul in semineu, celalat sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.

Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankt. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

- Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus in geam. Sa o fraereasca pe kpra. Shi a plekt.

Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enerveaza maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:

- Ii iau glanda la bulangiu!

Il soona pe mobil si-i spune:

- Loopoole, sti k te ioob3sk ff mooooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt sa o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera.

Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a super skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si a murit in kinuri. De ce?

Capra, dragii mosului, ii pusese un cd cu versiunea originala a povestii lui Ion Creanga. Care suna cam asa:"…Ticalosul si mangositul! Ei las' ca l-oiu invata eu minte. Inca se ranjea ma mine catodata si-mi facea cu maseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sarit peste garduri niciodata. Ei taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi tine minte, ca ai sa-i scoti fara coarne!"

Mult peste puterea de concentrare a hapsanului lup. Creierul lui nu a facut fata avalansei ce se revarsa neindurator din boxe. Si a crapat.

Get laid or die trying

Sex is :

-A need?
-A breed?
-A seed!

Sex needs:
-A place?
-A face?
-A phase!

What is sex?
In correspondence to the natural contemporary belief , sex is nothing but a temporary
sollution to dissolve misery into mistery and intense perspiration. People, whatever
the power achieved, are still people. In addition to the humble state of psychological
content, the majority of mankind is weak and therefore afraid to be alone. Though it
might seem neglectable, the fragility we all dispose of becomes one of the most
important roots into resonable distruction and plays a key role into effective orientation
for the day of tommorow.We might be : young, lustful, curious, hestitating, passionate, but this is not an excuse for going out and getting laid for experimental reasons.
Partialy I agree with the concept that we should no longer accept the marital sex as
an ultimatum of good life expectancy regarding sex, because that's stupid. "Don't sleep
with somebody until your married" is an old-fashioned icon that brought two important
discrepancies into our lives: curiosity and fear.
However, the society I live in is not a model itself.
It seems that all my friends manifest a discrete hatred towards the radical concept of
premarital interdiction of fornication. As this wasn't enough, they seem to do the opposite
by subconciously ignoring the good part that came along with fear and curiosity: respect,inocense .
So what's what, and are we better than our parents?
We're quite informed, but ignorant, exuberating and unthankful to the freedom of decision we owe.
From the abdject to the cinical, past and present, there is no significant evolution into
the conception of sex, apart from it getting worse. The idea of independence
and self-support, gives us all the distorted impression that we're heroes with various needs to calm the hormones. What we neglect is the fact that unlike heroes , we don't live forever, we get hurt and cry sometimes, we have regrets and doubts and therefore can't change positions in order to heal frustrations with pleasure and climax.
The true climax we should struggle for is the one lying in our conception, the one we fear and should let go in order to embrace the pleasure this act really conveys.

So.. what is sex?
I believe it's the ultimate key to knowing yourself. If it's bad, you're on the wrong track
if is good, than you're developing. There is no one frail in bed and extremly wise in general.
Good sex isn't just sex but humble attraction and inocense combined with the fact that
you know what you want and you give up yourself in trying to get it.
What you hear , see or witness about sex: the vulgarity, the mobility, the frivolous ,
the performance is just proof to sustain the previous mentioned contemporary sollution
to temporary heal sollitude ,but unlike true sex, it does not stick.

Jeux paradoxal de minti alambicate

Uite ce, era un om, un om puternic care a spus ca atunci cand involuntar iti pierzi amintirile despre mine, sa nu disperi caci eu nu te mai iubesc demult. Pablo Neurda e de parere ca ceea ce e inscris in stele se simte cosmlogic in cele doua suflete pereche unite pe viata.. Eu nu ma leg de nimeni, pentru ca ma dor despartirile , dar imi este tare dor sa ma imbratisezi in noptile in care inima mea bate singura si nebuna in fata ideii ca doar zeii si numai ei au mai ramas in Univers sa ma iubeasca.
Parintii? S-au pierdut in astrul incins al razboiului, Marte ii vegheaza si nu-l lasa pe Venus sa-si arunce macar un fulger,macar o stea in calea stearpa a declinului matriarhal, iar tu, tu ma privesti, dupa geamul gros al nesimtirii si iti prepari metodic ceaiul de musetel; Pune si miere sa accentueze amarul, pune si menta, sa cicatrizeze durerea, pune si scortisoara sa doara.. Obrazul meu arde iar inima goala nu ramane decat sa bataie pe fundal de chitara. Cand am sa pot sa te opresc pe strada , sa te iau de mana si sa iti spun"iarta-ma" am sa fiu moarta, iar tu surd.

Cand cineva

Cand cineva iti da o palma, tu versi o lacrima, mai versi una si mai primesti un pumn, dupa pumn nu mai versi nimic, decat clipe de copilarie in care te incaltai si iti faceai bagajul sa pleci spre o alta lume. Sperai ca lumea se va schimba odata cu bagajul tau, pus in alta usa, ca tipetele vor inceta sa mai fie si ca vei manca si tu o coaja de paine uscata cu linistea Soarelui care straluceste peste zilele linistite de primavara. Te-au parasit, te-au lasat sa decizi singur, intre fundalul ambiguu al scandalurilor cotidiene sa hotarasti de ce plangi cand ar trebui sa razi si de ce razi cand ar trebui sa nu spui nimic.Dar nu spui, doar razi nervos de teama ca n-ai putea sa o mai faci vreodata.. si toti te considera nebun.
Usa apartamentului s-a inchis, s-a inchistat acolo in bula pendulanta a trecutului si se trezeste doar cand un ceas , doar un ceas anume, vechi si putred se hotaraste sa bata infundat la fix. Atunci iti aduci aminte ca cineva ti-a dat o palma si ai plans, ca viata ti-a dat un pumn si ai ras...

Omul ce nu a gasit titlul

Dupa-amiaza in Ploiesti, cativa oameni isi plimba cainii prin parc, eu m-am decis sa ma plimb pe mine printre boschetii desi ai orasului.Cine stie? Vreo idee, alta persoana, cateva tigari in minus din pachetul minuscul.Lupta perversa a anotipurilor s-a sfarsit pentru un moment in picaturile dese si reci ale ploii de sfarsit de sezon.Se pune punct pe zilele toride si absurde ale verii, se ia de la capat cu aliniere mentala de toamna. Intre schimbarile dese de vreme si anotimp, nu mai apuc sa fiu surprinsa de eveniment ci doar de schimbare. Cine mai tine socoteala? Lumea se pregateste pentru schimbare, nu pentru evenimentul in sine si adevarul e, ca nu exista nici un adevar, doar starea debila de alerta in care trebuie sa fii introdus ca sa nu pierzi esenta filmului. Pe drumurile inguste si ude ale orasului, inima mea bate pentru o schimbare de peisaj in timp ce isi aprinde ultima tigara. Oare pentru asta trebuie sa ma pregatesc?
O prietena si-a pierdut increderea alaturi de ultimile valuri ale unei relatii stinse de bordura umeda a trecutului.Ce ne fac oamenii la care tinem? Ne fac sa ne apucam de fumat. Dar noi? Ce le facem noi?
Vad papuci si camasi desperecheate aruncate pe strada fara noima. Cine s-a hotarat sa dea papucul sau sa arunce camasa, de ce aici, langa blocul gri neconteint bantuit de ciorile timpului? Vorbind de lucruri fara noima alunec incet pe panta inghetata a relatiilor.Cand o sa se termine lantul lung al schimbarilor dese de film , cand oare va putea societatea asta sa se vindece singura, fara sa-i dea sufletul incercand sa se obisnuiasca cu schimbarile bruse de film, de aer si de anotimp?