In rînd cu ploaia

În urma unei aventuri cu alter ego-ul meu, mai scund, mai gras și mai ahtiat după ciocolată am deschis ochiul în pernă și am constatat că sunt niciunde. În cap se bulversează amintiri din vis despre mama. Poate nu vorbim atît de des pe cît mi-aș dori sau poate vorbim, dar nu știm ce să ne spunem. Așa sunt eu, draga de tine, așa m-ai nascut și așa m-ai crescut, cu dulciuri, penalizări, disciplină. Dincolo de acest paravan, am descoperit că toată această agitație este pentru că mă iubești.Halal descoperire...
Așa că dincolo de ploaie, de monoloage și de gheața din vene, azi m-am gîndit la tine și ți-am multumit că ai ales să crești un munte de gheață, de spaime și de ghemuri alambicate de idei, cu aceasta devotare extraterestră. Casa nu mai e casa, jucăriile se strang și ne distrăm și noi cu jocuri. Întrebarea este, cît de copii mai suntem și cît de copii vom mai ramane? Atît de ațațați de valurile copilariei într-o oarecare noapte, încercand sa întelegem cursul vieții alergăm în ploaie și atunci realizăm că tot ce ne-a fost destinat nouă acum se propagă în sufletele celor ce ne urmează. Pas cu pas, cuvănt dupa cuvănt , lacrimă dupa lacrimă , un alt skateboard, un alt copac și cu totul o altă nazbătie, dar intotdeauna o mamă...și niciodată același freamăt interior. Asta pățesc cei care decid să alerge noaptea.. în ploaie