douăzecișiunu mai

Îmi este greu să opresc șirul amintirilor odată ce timpul, în mod incontrolabil se furișează și imi ridică capacul. Aproape la fel de greu ca o poftă pentru ciocolată după o săptamană de post. Imposibil și împotriva firii umane. De fiecare dată cînd mă întorc acasă vizualizez această poftă , o consum și apoi zac. Slavă cerului tot ceea ce e necunoscut, neexplorat și cenzurat mă ține la suprafață, pînă cînd alt Columb va zări epava și va dori să o exploreze pînă la cel mai mic detaliu. Atunci va izbugni iarăși furtuna... Și atunci, goi în fața Lunii, vom mai găsi curajul, stupoarea firii, originalitatea gîndirii să compensăm acest haos cu răbdare și dorință? Pînă la urmă nu suntem atît de puternici cum ne credeam.Sau poate maturi era cuvîntul pe care îl cautam...