Inima albastra

Desi primavara aceasta, iarba sub care am gustat din parfumul tare si rar al fericirii , a ramas aceelasi covor verde static, eu alerg in continuare spre poteca indoielnic pavata a destinului spre singurul loc din lumea asta care inca mai pastreaza din candoarea sentimentelor mele. Acolo mi-am lasat inima, intr-o cutie ingusta , patrata,ruginita din fier in care am depus simbolic orice incercare de a mai darui spre uz casnic autenticitatea sufletului meu. De cateva saptamani bune, nu mai simt nici un sentiment, nici o ancora de siguranta . Atunci m-am hotarat sa-i fac o vizita si sa constat ca tot ce am lasat spre mostenire in banca soartei nu mai exista, sau a fost luat de vant. De aici si sentimentul de dezradacinare.. si frica acea frica apatica care ma face sa-mi ratez refugiul...