Scrisoare neanuntata

Draga iubite,



Imi este frica.
De multe ori raman perplexa asupra faptului ca o persoana atat de rece poate lacrima atat de usor la pozitia incongruenta a cerului si a ploii din susul capului. Sa fie oare frica o dovada incontestabila a faptului ca sunt mai instabila decat o molecula de peroxid? Ca sentimentele mele sunt atat de puternice impotriva vointei, incat au invatat sa se inchine asupra complexului de stari atat de amovibil care ma inconjoara?
Mi-as dori sa fug si sa ascund aceasta teama oribila in munca, sa ingrop dubii, remuscari,idei pierdute demult, cu pagini de progres si stiinta , sa uit ca am crezut c-am invatat atata la capitolul viata. Inauntrul meu ploua iar asta se pune dea-n doaselea cu orice plan maret de durata pentru ca acest progres se sterge atat de usor de pe tabla memoriei cu un burete bine imbibat in lacrimi...
Asadar, raman cum mine sau cum ar spune Decartes sau Diderot, nu imi aduc bine aminte : " Sunt singur, deci cuget". Iar cu aceasta singuratate mistuitoare in spate, observ ca timpul devine negru. Lumina tinutei tale vag conturate imi arunca din tenebru spatiului schitat de Freud nadele trecutului, prezentului si ale viitorului . Astfel apar intrebarile, iar eu scriu din banca constiintei mecanic si obsersiv pe foaie acelasi cuvant "RABDARE". Caci imi trebuie!
Cum altfel as putea indura prezenta tactila a mainilor tale in ale mele , firesc, fugar si nefrivol orientata? Nu stiu de ce atunci cand te ating simt ca m-am atins si m-am iubit pe mine, cand este atat de evident ca suntem doi numai daca ar fi sa ne masuram dupa inaltime. Privirea ta, grimasele tale si modul in care iti adulmeci ganditor timpul ca si cum moartea ti-ar sufla in ceafa , toate ofera acestui trup banal, acestei bucati din carne cu par, greutate. Uite asa, stand la birou, intr-o dupa amiaza lipsita de tine imi dau seama ca absenta ta fizica este atat de neimportanta, pentru ca aici, acum, dupa perdeaua inlesnita de praf, dupa straturile de piele, de coaste, de epi,mio,endocard tu freamati elastic in fiecare perete al circulatiei mele. Si atunci te ingrop cum stiu eu mai bine, calcand gramatica furios in picioare, fara reverente si vesnic lacrimand spre Soare.