sentiment de weekend

De zeci de ore ninge fara limita, nu stiu cand a inceput si nici cand o sa se opreasca. Am inchis toate geamurile si ma rog ca vantul care incearca sa intre pe sub usi sa nu intre aici, in casa, peste mine si sa ma omoare. N-ai cum sa iti dai seama , pana nu esti ca mine, singur, la miezul noptii pierdut in idei paralele cu fericirea, partial speriata ca pana si gerul nu mai are ce sa omoare. Dar furtunile trec,nu? Nici o iarna nu ramane pe veci si la un moment dat vantul n-o sa mai tipe de melancolie pentru ca si el, ca noi, nu-si gaseste locul.
Uneori imi este teama ca te-am uitat, nici n-as mai stii ce sa vorbesc cu tine, cum sa te fac sa razi si cum sa stam pur si simplu sa ne simtim bine. Cred ca te-am pierdut , ultima oara cand te-am auzit pe tine si nu fabrica ta anodina rece si inpermeabila, era o vreme asemanatoare cu asta, frig, zapada si atata durere in suflet dupa ce ai plecat, atunci am zis "maine ma duc la el cu baclava, il iau de mana si radem de prostia noastra" ,acum incerc sa imi dau seama de ce ne-am certat si dincolo de motive infantile, pot sa zic ca cel mai promitator era legat de faptul ca ai doi incisivi hapsani, stand sa o ia la vale unul peste celalalt.Am descoperit ca asa e viata, nu te invata sa nu o dai in bara cand vine vorba de iubire.Ce pacat ca n-am putut sa realizez asta, cativa ani mai devreme. ce pacat ca s-a scurtcircuitat totul asa, brusc si inoportun cum dealtfel a si inceput. Acum nu se reduce totul decat la munca, responsabilitati si iar munca. Sunt ani si totul a devenint asa monoton , uneori mai e frumos, dar nu dureaza, pentru ca nu ramane , nu e al meu si asta se simte, noi oamenii suntem niste animale bine antrenate sa simta cand ceva este al nostru, e pe cale sa devina sau nu are nici o legatura cu noi.Uneori, ne deosebim de animale, prin regret, ne ridicam in 2 picioare si ne folosim coloana vertebrala, pentru ceva mai mult decat sustinere in timpul actului sexual, atunci in cele cateva fractiuni, timpul se rupe in doua si nu mai exista nici chipuri,nici gesturi ci existam noi insine si cu greselile de care ne-a fost teama c-au sa vina din urma. Ce simplu sa traiesti din instincte, cu placere dupa placere, fara sa dai nas in nas vreodata cu sufletul celui pe care-l lasi in urma.
Ce ipocrit sa fii sa vorbesti de suferiinta ta...