Scrisoare

Draga blog,


De data asta scriu eu, nu mastile mele, nu ideile clarvazatoare inocente ale altora. Azi am visat.A fost intens si profund, nu ca cele multe ori in care deschid pleoapa si ma intreb, daca nu cumva Claudia, cea din interior a intrat in coma. Uneori imi lipseste si sunt trista, pentru ca intre mine si ea nu exista niciodata sansa sa ne comunicam ce simtim una fata de cealalta in scris. Acolo nu exista Posta. Zambesc, pentru ca nu stiu sa fac glume, ma supar des si nu stiu sa mint, sau mint prost pentru ca uit. Aici coma se termina si-ncepe adevarata fata, cea placuta. Probabil ca raiul sta in defectele nostre, de aceea cine moare, moare cu greselile cele mai frumoase din lume si se duce zambind tot spre ele, spre ganduri nebune , nastrusnice, tinute indemne sub gratii de teama lumii exterioare.
Dincolo de rai, am inca timp sa adun tot felul de ganduri simpatice, cum ar fi o comparatie intre chirurg si macelar nebun care asculta Mozart in timp ce taie pastrama.Desi rad, am deviat.
Remontand vagonul pe sine, am invatat ca sunt imperfecta ca un poligon desenat la intamplare, cu pixul, pe o foaie in timpul unei discutii la telefon.Colturile mele zagarie si ranesc, pentru ca matematica nu plange ci da dureri de cap. Iar eu cu vise, imaginatie si migrene sunt mai vie ca niciodata, incercand sa cuprind in vis
punga voluminoasa a Claudiei in coma, sa o sarut pe obraz si sa o tin strand la piept.
Prinsa intr-un metrou, la mijloc, in mers ma distrez apasand butonul de deschidere si constat ca usile se deschid si la viteza cu care calatoreste gandul.In vis orice este posibil. Ma intorc de la Gara, sigura pe mine, mandra si sarcastica, nu ma uit in jur, pentru ca stiu ca n-am sa vad oameni ci doar fete imobile. Le stiu pe dinafara. In mijlocul gandurilor mele acre, trece prin fata, ca un cadru intr-un film de mii de cadre, o porcina ce adauga pe celulita cipsuri ca o rumegatoare profesionista, in timp ce prietenul, ori colegul,ori omul ei se comporta ca un cuier imbracat in haine de genti.Cata mizerie imprejur.
Ma trezesc si inca simt cum sfaraie gustul sarat al cipsurilor ei pe limba.Nu stiu ce este mai grav? Faptul ca o dispretuiesc si in vis, sau faptul ca nu imi este indiferenta? Claudia imi sopteste incet ca asta se trage in mare parte de la faptul ca ma ajut singura , jumatate cocosata cu geamantanele in spate, tin piept singura societatii si defectelor ei, mananc singura si rad singura , comand singura mancare experimentala si ma plimb singura noaptea cand este racoare si placut.Oare nu exista un chip imobil, imbracat in cuier, care sa mi accepte colturile ca o simpla axioma? In definitiv toti ne nastem cu o forma, nu am ales sa fiu poligon ci m-am format asa, dupa izbiturile cu asfaltul.
In rest sunt bine, respir si incerc sa fac ceva cu viata mea, ma opresc pentru ca n-a mai ramas sange decat in buricul degetelor. Uneori cred ca sunt moarta, dar ma intreb atunci de ce visez atat de des sentimente contradictorii cum ca n-as fii? As vrea un raspuns,il astept cu privirea intoarsa spre cutia postala goala, sau plina de alte gunoaie, ce nu imi apartin si realizez ca n-are sa vina. Uneori sunt trista, alteori realizez ca lumile paralele nu comunica intre ele, oricat de tare ar fii vointa persoanala. Si e mai bine asa, altfel as ajunge la nebuni.