Despre fapta si rasplata

Nu sunt un credincios cu icoana bagata in buzunarul stang al blugului sau in portiera masinii pe care o rulez cu viteza celor o suta zece cai si un ponei, dar fac din inspiratia destinului o poezie pe care n-o uit nici cand dorm, beau apa sau ma sarut patimas in ceata noptii, la un colt de strada. De multe ori in viata, sau cele cate zile am trait pe Pamant, am avut senzatia ca cineva ma impinge din desfraul constiintei spre actiune, ca inaintez un prag pe care deja jumatate vreau sa il trec pe cand cealalta jumatate nici nu-l observa. A sta in cumpana nu este o actiune gresita, a asculta si a tacea , a gandi cu vocea solemna a linistii in noapte, in genere orice apropiere de sine nu e gresita, indiferent de metoda, atata timp cat metoda nu e menita sa distruga ci sa creeze.

Si acum , dupa ce am desenat clar sistemul de referiinta care ne cuprinde in splendoare actiunii noastre, de ce sa nu ma intreb, eu sau tu.. oare numai un spatiu este vital sa creezi din tine o minune?
Spiritul evlaviei, mistuit de anii de comunism in care parintii mei au invatat sa fie duplicitari se rasfrange ca o lumina de apus de Soare in suflet.. si nu intreaba daca floarea, creste si la lumina intunericului.
Noi suntem aluatul care da forma actiunii. Coca se intareste in timp, iar rigiditatea anilor, face ca orice interventie tarzie sa sfarame tot ce a ramas in bucati , sa ajungem hrana altor pasari, prin lipsa de vocatie si inspiratie din tinerete.Asa ca ce e de facut?
Pe Dumnezeu sa-L iei in brate nu prea poti, de teama c-are sa te striveasca. Ceilalti,oricati ar fii sunt in permanenta miscare, sa-i alergi nu prea poti, sa-i ajungi doar odata. Casa ta ramane a ta, numai ca parintii ti-o rapesc si ramai fara loc. Tot ceea ce a fost inainte nu exista, decat in glosarul amintirilor.
S-atunci?
Framanta aluatul cat e timpul lui, lasa-l sa creasca, fa cea mai mare prajitura din tine si da-le-o celorlalti invalizi sa manance. Tu ai treaba.