Proba,zece doi zece! Mai exact 01:51.Acum 30 de minute bune am aflat de ce Heath Ledger a ales sa ia un pumn de calmante si somnifere.Motivul? The Imaginarium of Doctor Parnassus.De cand oamenii care-si vand sufletul de dragul vainitatii obsesive au voie sa se joace inutil cu final fara logica?
Retorica ramane prezenta,intre timp eu trantesc usa taxiului si observ pulbere lucitoare in jurul cizmelor mele.Sa fii ajuns in Rai? Nu,aici e Regia,vesnica strada care se infunda cu camera 105 in care zace cuminte ibricul de cafea incins.
Inca odata sunt eu si bucataria intr-un oras imens care nu cere decat un telefon pentru oportunitati diverse.Oameni pleaca,oameni vin,dar nu,nu ne dorim ca avioanele sa se prabuseasca,pentru ca nu am fost instruiti sa dorim raul oamenilor care la randul lor ne fac noua rau.E amuzant totusi cum functioneaza principiul reciprocitatii involuntar.Tu imi faci rau,eu ma apar.Tu imi faci bine,eu iti fac o cafea.Iata vin de la un film fericita pentru ca am inteles in final de ce oamenii iau antidepresive.Eu as baga diazepam si in vena daca as avea parte de inconsistenta venita din partea unor idioti care au atatea cereri de la un om frustrat.Un om frustrat nu are nevoie de indicatii.Eu nu sunt frustrata,dar as putea sa devin tinand cont de indicatiile scenice pe care le am primit in ultimul timp :Zambeste si bucura-te,aa ba nu,ba nu,eu trebuie sa plec,plangi!Plangi?Cum,nu se poate asa ceva,trebuie sa treci peste,suntem prieteni.Nu suntem prieteni?Bine,nu suntem,dar o sa te sun!Poftim? Nu suna telefonul?Nu e problema,se lasa asteptat,perfect,asteapta!Ce faci?Astepti?Cine ti-a zis sa astepti? Acum trebuie sa pleci!Pleaca!Fugi,nu mai gandi.Ce faci nu mai gandesti?Cum sa existi fara sa gandesti?
Mai da-mi o pauza viata,am obosit.